Pe aripi de vant

Mă las purtat pe aripile vântului ce odată au fost valuri
Pe valurile ce odată se spărgeau în spume,
Pe adierile ce odată suflau nebune,
Şi eu simţeam cum soarele apune
În străvechea cetate uitată, cerul.
Stele vegheau noaptea,
Soarele ne încălzea ziua,
Orice împrejuru-i pălea
Când vântul uita a mai adia.

Aripi de vânt au fost şi îngerii,
Şi oamenii,
Şi tot ce ne încoajoară
Da! Au fost odinioară...
Au fost, sunt si vor mai fi
Asta nimeni nu poate ştii,
Însa aripi de vânt rămân toate sufletele,
Sufletele, nebunele
Rămân doar aripi de vânt.